Malpraxisul, indiferenta cadrelor medicale, lipsa necesarului din spitale, toate duc la pierderea de vieti. Este ciudat cum pentru a afla ce s-a intamplat de fapt, trebuie sa faci plangeri peste plangeri, sa acuzi pentru a se dezacuza ei..doctorii ancheteaza doctorii....
Faceți căutări pe acest blog
Se poate si asa, cu doctori responsabili si copii sanatosi! Felicitari!
Pentru moment, nu am ce trece aici.....astept sa aud de parinti ai caror copii au fost salvati si doctori carora trebuie sa le multumim pentru asta!
2 comentarii:
daniel
spunea...
Oana draga, de cateva zile am aflat ce ti s'a intamplat tie... iti inteleg durerea si ura pe care o ai, ce probabil nu se va stinge niciodata. iti scriu mesajul asta ca sa incerc sa te sustin intr'un fel...si esti de apreciat pt.tot ceea ce faci.. efortul imens pe care'l faci pentru ca altor copii sa nu li se intample ceea ce i s'a intamplat Biancai.
eu sunt medic rezident. am ales sa fac meseria asta pentru ca nu am avut alta optiune. pasiunea a venit din nevoie.. adica...aveam 3 ani jumatate, medicii imi dadusera un diagnostic foarte grav de malformatie congenitala cardiaca. bine, nu mie imi dadusera diagnosticul, ci mamei mele. in fine, mi'ar lua mii de pagini sa transcriu emotiile mamei mele, sau prin ce a trecut ea atunci. cand a plecat cu mine in brate plangand pe scari la Universitar in Bucuresti dupa ce medicul i'a zis : '-Du'te femeie si fa'ti altu, ca esti tanara (avea 20 ani iar eu un an) ca asta nu o sa'ti supravietuiasca.' Dar mai bine asa, decat sa fi facut pe desteptul sa ma opereze si sa rateze. Operatie ce acum in anii nostri, e banala. 95% sanse de supravietuire. atunci, era invers.
In fine, mama nu a renuntat, pt.ca atunci cand m'am dus prima data la control aveam un an, a mai facut un copil, pe sora'mea, dar nu a renuntat nici la mine. Imi spunea ca a visat atunci cand era insarcinata cu sora'mea, ca a vazut chipul Maicii Domnului pe cer, ce'i spunea: 'Cel ce'si pierde speranta in Dumnezeu, ramane fara speranta si fara putere de lupta, fara ambitie! Trebuie sa lupti, copilul tau poate fi salvat daca tu vrei asta!
Ehee si prin 87', un medic pediatru din Valcea a auzit ca in Targu Mures ar exista un chirurg cardiovascular foarte bun si tanar ce tocmai venise din state de la pregatire. Si dupa mari eforturi, ce stie lumea, ca pe vremea aia nu erau atatea masini, distantele erau asa de lungi, chiar si pentru acces cu trenul, au putut sa ma duca la un consult.
In fine, sa scurtez povestea, am fost, m'a vazut (ce ecografii pe vremea aia, echocord, IRM cardiac cum exista acum, atunci, pana si acum, simt pe pieptul meu obiectul acela rotund cu care'mi asculta inima. obiect de care m'am indragostit ulterior (poate si doctorul a contribuit la asta, pentru ca'i paream simpatic si mi'l lasa sa ma joc cu el). M'a internat..si m'a operat.
Mama era in salon cu inca o mama si copilul ei. Un copilas tin minte, cianotic, cu buzele mereu vinete si mereu palid. Eu aveam mereu buzele rosii si eram rosu in obraji, plus ca nu aveam stare niciun minut, tot timpul eram ca un sfarnel, cum imi ziceau asistentele. Ei bine, nu va zic ce era in sufletul mamei, cand a auzit ca acel copilas il operasera inaintea mea cu o zi (nu stiu daca de acelasi medic) a murit la scurt timp dupa operatie. Inima lui nu'i acceptase implantul...facuse infectie pulmonara.
Profesorul Doctor Radu Deac e ingerul meu pazitor. Dar nu a fost usor, a trebuit o operatie pe cord deschis...6 ore fara inima in corp, cu un dulap in loc de inima ce'mi pompa sangele si ma tinea in viata. Acum, o simpla incizie in zona inghinala, se gaseste artera femurala si se implanteaza o mica umbreluta ce ajunge pana in inima unde se 'deschide' exact in locul unde e defectul. Fara operatie deschisa pe cord...
In fine, post'operator nu a fost simplu, pentru ca exact in ziua cand m'au externat si am plecat cu masina spre casa, am facut o hemoragie digestiva si am vomitat cheaguri de sange...ai mei inapoi, controale peste controale...in fine, nu s'au dat batuti si le multumesc tuturor medicilor pentru asta.
Cazul meu Oana, probabil il stiai in mare de la mine, dar niciodata nu am spus nimanui cum a fost de fapt in realitate. De aceea nu m'am semnat, pentru ca stii despre cine e vorba, insa as dori sa raman anonim. Pentru ca viata e dura si lumea e mica.
Un singur sfat pentru restul lumii, nu zic si nu vreau sa insinuez ca in Bucuresti n'ar fi medici capabili, insa daca aveti probleme medicale, mergeti va rog eu din suflet in Ardeal, in Cluj sau Targu Mures. Eu de 20 de ani nu am avut si nici nu o sa am incredere in cei din Bucuresti!
Sincere condoleante! E inadmisibil ce i s'a intamplat fetitei tale! Imi pare rau ca dupa 8 ani de cand nu ne'am auzit si ne'am reintalnit intamplator virtual, sa aflu de la tine cat de nedreapta poate sa fie viata cu oameni buni si frumosi (sufleteste) ca tine! Ia'o ca pe o incercare crunta, nu ma pricep la cuvinte, cum sa te incurajez, dar in niciun caz sa nu dai inapoi! Viata merge inainte, trebuie sa gasesti resursele necesare sa treci peste tot si gandeste'te ca Bianca s'ar bucura daca ar avea un fratior sau o surioara mai mica. Chiar daca i'ar veghea de acolo din Rai, cu siguranta ar fi foarte fericita!
2 comentarii:
Oana draga, de cateva zile am aflat ce ti s'a intamplat tie...
iti inteleg durerea si ura pe care o ai, ce probabil nu se va stinge niciodata. iti scriu mesajul asta ca sa incerc sa te sustin intr'un fel...si esti de apreciat pt.tot ceea ce faci.. efortul imens pe care'l faci pentru ca altor copii sa nu li se intample ceea ce i s'a intamplat Biancai.
eu sunt medic rezident. am ales sa fac meseria asta pentru ca nu am avut alta optiune. pasiunea a venit din nevoie.. adica...aveam 3 ani jumatate, medicii imi dadusera un diagnostic foarte grav de malformatie congenitala cardiaca. bine, nu mie imi dadusera diagnosticul, ci mamei mele. in fine, mi'ar lua mii de pagini sa transcriu emotiile mamei mele, sau prin ce a trecut ea atunci. cand a plecat cu mine in brate plangand pe scari la Universitar in Bucuresti dupa ce medicul i'a zis : '-Du'te femeie si fa'ti altu, ca esti tanara (avea 20 ani iar eu un an) ca asta nu o sa'ti supravietuiasca.'
Dar mai bine asa, decat sa fi facut pe desteptul sa ma opereze si sa rateze. Operatie ce acum in anii nostri, e banala. 95% sanse de supravietuire. atunci, era invers.
In fine, mama nu a renuntat, pt.ca atunci cand m'am dus prima data la control aveam un an, a mai facut un copil, pe sora'mea, dar nu a renuntat nici la mine.
Imi spunea ca a visat atunci cand era insarcinata cu sora'mea, ca a vazut chipul Maicii Domnului pe cer, ce'i spunea: 'Cel ce'si pierde speranta in Dumnezeu, ramane fara speranta si fara putere de lupta, fara ambitie! Trebuie sa lupti, copilul tau poate fi salvat daca tu vrei asta!
Ehee si prin 87', un medic pediatru din Valcea a auzit ca in Targu Mures ar exista un chirurg cardiovascular foarte bun si tanar ce tocmai venise din state de la pregatire.
Si dupa mari eforturi, ce stie lumea, ca pe vremea aia nu erau atatea masini, distantele erau asa de lungi, chiar si pentru acces cu trenul, au putut sa ma duca la un consult.
In fine, sa scurtez povestea, am fost, m'a vazut (ce ecografii pe vremea aia, echocord, IRM cardiac cum exista acum, atunci, pana si acum, simt pe pieptul meu obiectul acela rotund cu care'mi asculta inima. obiect de care m'am indragostit ulterior (poate si doctorul a contribuit la asta, pentru ca'i paream simpatic si mi'l lasa sa ma joc cu el). M'a internat..si m'a operat.
Mama era in salon cu inca o mama si copilul ei. Un copilas tin minte, cianotic, cu buzele mereu vinete si mereu palid. Eu aveam mereu buzele rosii si eram rosu in obraji, plus ca nu aveam stare niciun minut, tot timpul eram ca un sfarnel, cum imi ziceau asistentele. Ei bine, nu va zic ce era in sufletul mamei, cand a auzit ca acel copilas il operasera inaintea mea cu o zi (nu stiu daca de acelasi medic) a murit la scurt timp dupa operatie. Inima lui nu'i acceptase implantul...facuse infectie pulmonara.
Profesorul Doctor Radu Deac e ingerul meu pazitor. Dar nu a fost usor, a trebuit o operatie pe cord deschis...6 ore fara inima in corp, cu un dulap in loc de inima ce'mi pompa sangele si ma tinea in viata.
Acum, o simpla incizie in zona inghinala, se gaseste artera femurala si se implanteaza o mica umbreluta ce ajunge pana in inima unde se 'deschide' exact in locul unde e defectul. Fara operatie deschisa pe cord...
In fine, post'operator nu a fost simplu, pentru ca exact in ziua cand m'au externat si am plecat cu masina spre casa, am facut o hemoragie digestiva si am vomitat cheaguri de sange...ai mei inapoi, controale peste controale...in fine, nu s'au dat batuti si le multumesc tuturor medicilor pentru asta.
Cazul meu Oana, probabil il stiai in mare de la mine, dar niciodata nu am spus nimanui cum a fost de fapt in realitate. De aceea nu m'am semnat, pentru ca stii despre cine e vorba, insa as dori sa raman anonim. Pentru ca viata e dura si lumea e mica.
Un singur sfat pentru restul lumii, nu zic si nu vreau sa insinuez ca in Bucuresti n'ar fi medici capabili, insa daca aveti probleme medicale, mergeti va rog eu din suflet in Ardeal, in Cluj sau Targu Mures. Eu de 20 de ani nu am avut si nici nu o sa am incredere in cei din Bucuresti!
Sincere condoleante! E inadmisibil ce i s'a intamplat fetitei tale! Imi pare rau ca dupa 8 ani de cand nu ne'am auzit si ne'am reintalnit intamplator virtual, sa aflu de la tine cat de nedreapta poate sa fie viata cu oameni buni si frumosi (sufleteste) ca tine!
Ia'o ca pe o incercare crunta, nu ma pricep la cuvinte, cum sa te incurajez, dar in niciun caz sa nu dai inapoi! Viata merge inainte, trebuie sa gasesti resursele necesare sa treci peste tot si gandeste'te ca Bianca s'ar bucura daca ar avea un fratior sau o surioara mai mica. Chiar daca i'ar veghea de acolo din Rai, cu siguranta ar fi foarte fericita!
Trimiteți un comentariu